Aparatură medicală nouă pentru Centrul de Transfuzii Târgu-Jiu
Centrul de Transfuzie Sanguine din municipiul Târgu-Jiu va primi aparatură medicală nouă: analizator de hematologie şi agitator de masă trombocitară cu incintă termostată. Primul aparat menționat nu există în dotarea centrului şi va permite efectuarea unui set complet de analize medicale, iar cel de-al doilea aparat îl va înlocui cel existent, care este foarte vechi. Acest aparat are rolul de a menţine trombocitele viabile timp de cinci zile. Valoarea aparaturii medicale primite ca donație se ridică la 65.000 de lei, banii fiind sponsorizare de la diferite firme private. „Celulele trombocitare au un rol deosebit de important şi asigură hemostaza, oprirea unei sângerări. Este folosit în tratamentele oncologice, hematologice şi intervenţiile chirurgicale. Avem un aparat vechi cu care lucrăm, care este depăşit moral şi fizic. Cel nou va avea o capacitate mai mare, de 60 de unităţi. Sperăm ca într-o perioadă de o lună aparatura să ajungă la centru şi să o punem în folosinţă. Am primit aceste sponsorizări cu ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj. Le mulţumim firmelor care ne-au ajutat“, a spus Nicoleta Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Târgu Jiu.