Ambulanță din Mehedinți, accident în Gorj! Patru victime, printre care și un bolnav de coronavirus
Un eveniment rutier grav a avut loc în această seară, pe raza localității Cornești din comuna gorjeană Bălești. Din primele informații, în accident au fost implicate o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți și un autoturism înmatriculat în Gorj. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod. În ambulanță se afla un pacient confirmat cu COVID-19 Potrivit ISU Gorj, ambulanța, care aparține SAJ Mehedinți, transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19, care urma să fie internat la SJU Târgu-Jiu. „La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, au transmis cei de la ISU Gorj.