ALEGERI PREZIDENȚIALE DOLJ: Amendați pentru că au continuat propaganda electorală
Ieri și noaptea trecută, în județul Dolj, au fost semnalate 11 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, opt fiind în continuare în verificare, anunță purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
De asemenea, angajații MAI au aplicat o amendă în valoare de 1.500 de lei și două avertismente pentru contravenții referitoare la procesul electoral. Toate sesizările au vizat continuarea propagandei electorale.
„Reamintesc că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei”, a menționat Grigorescu.
Aproximativ 1.900 de angajați MAI sunt mobilizați astăzi, în judeţul Dolj, pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a alegerilor.
Peste 600 de efective au ca principală sarcină menținerea climatului de ordine publică la nivelul judeţului Dolj, în timp ce aproximativ 1070 de angajați sunt responsabili cu protecția secțiilor de vot.
În același timp, sunt pregătite echipe care să asigure intervenția și verificarea imediată a sesizărilor privind producerea unor incidente electorale, respectiv comiterea unor contravenții și infracțiuni care au legătură cu procesul de vot.