(închide)

Agresat în scara unui bloc din Motru

 

Un bărbat de 35 de ani din Motru a ajuns pentru 24 de ore în arest, după ce a amenințat locatarii dintr-un bloc, iar pe unul chiar l-a agresat.

"Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Motru, pe fondul consumului de alcool, a agresat fizic şi a ameninţat cu fapte de violență, un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate. Totodată, acesta a distrus mai multe geamuri de la ferestrele grupurilor sanitare ale blocului de locuințe şi a adresat injurii şi cuvinte jignitoare persoanelor prezente", arată un comunicat al poliției.

Polițiștii l-au imobilizat și condus la sediul poliției pe agresor, ulterior fiind dispusă măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ameninţare, lovire sau alte violențe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Vizualizări: 940

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste