Activitate în cadrul proiectului “Cursuri de prevenire a traficului de persoane” la Liceul Teologic din Tărgu-Jiu

Cadrele didactice ale Liceului Teologic din Tg. Jiu au organizat în data de 11 februarie 2025, începând cu orele 13:00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” o activitate extracurriculară specială, destinată atât corpului profesoral, cât și elevilor înscriși la cursurile acestei școli. Cuvântul de binecuvântare al Părintelui Mitropolit Irineu a fost transmis tuturor persoanelor prezente de către Pr. Vătafu Ștefan Cristi, Directorul Liceului Teologic din Tg. Jiu.
Activitatea de la Tg. Jiu face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat la nivel național de Patriarhia Română, numit “Cursuri de prevenire a traficului de persoane” și implementat în cadrul Seminarelor și Liceelor Teologice din țară. Parteneri în realizarea acestui proiect sunt Federația “Filantropia” și “Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă” (IOCC), care au pus la dispoziție formatori profesioniști pentru activitățile de formare a profesorilor care sunt și diriginți la clasa a IX-a. La aceste activități, desfășurate cu începere din octombrie 2024, la Caraiman și Alba Iulia, Liceul Teologic din Tg. Jiu a avut patru participanți: Pr. Prof. Pădureanu Ionuț, Prof. Țeporu Cosmina, Prof. Roșu Diana și Prof. Guțilă Alina.
Vizualizări: 340
Trimite pe WhatsApp