(închide)

Accident cu patru victime la Severin! Cine e pompierul care a devenit erou!

 

Accident cu patru victime la ieșirea din Drobetu Turnu Severin, spre Orșova, unde un autotren  a lovit un autoturism. Vinovat a fost, spune IPJ Mehedinţi, conducătorul autotrenului, nu a păstrat distanţa în mers lovind din spate un autoturism în care se aflau patru persoane. Pompierul Teodor Brîndușoiu a devenit un exemplu în ISU, după reacția sa la acest eveniment. 

 Evenimentul a avut loc sâmbătă seara,iar autoritățile le-a alertat un pompier aflat în timpul liber. "Până la sosirea echipajelor, mr. Teodor Brînduşoiu a decuplat bornele autoturismului implicat în accident pentru a evita producerea unui incendiu. Totodată, împreună cu alte două cadre medicale aflate în trafic, a ajutat la stabilizarea victimei încarcerate până la sosirea echipajelor, păstrând permanent legătura cu dispeceratul”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta. 

La locul evenimentului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au descarcerat o victimă, conștientă, pe care au predat-o echipajului SAJ, cu medic, ulterior fiind transportată la UPU. Alte două persoane aflate în autoturism au fost evaluate de echipajele medicale, însa au refuzat transportul la spital.

Maiorul Brăndușoiu a fost declarat eroul zilei de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Pe pagina oficială a fost postat următorul mesaj: "Indiferent de momentul zilei sau locul în care se produce o situație de urgență, pompierii dau dovadă de implicare și devotament față de semeni, acțiuni care îi încoronează cu nobilul titlu de eroi salvatori.

Aflat în timpul liber, colegul nostru din cadrul ISU Mehedinți a fost martorul unui accident pe DN6.

Imediat după producerea evenimentului, mr. Teodor Brîndușoiu a anunțat accidentul la numărul 112, iar până la sosirea echipajelor de intervenție, a decuplat bornele autoturismului, pentru a evita producerea unui incendiu.

Totodată, împreună cu alte două cadre medicale aflate în trafic au ajutat la stabilizarea victimei încarcerate, păstrând permanent legatura cu dispeceratul ISU-SAJ.

La locul accidentului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detasamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Ajunși la locul indicat, pompierii militari au descarcerat victima blocată în interiorul autoturismului, iar ulterior au predat-o echipajului medical pentru a fi transportată la spital. Alte două persoane implicate au fost evaluate de echipajele medicale, însă au refuzat transportul la spital. Suntem mândri de colegul nostru și îl felicităm pentru gestul făcut"!

Galerie foto



Vizualizări: 3,895

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste