(închide)

A trecut o lună de la confirmarea primului caz de coronavirus

 

Reprezentanții ISU Gorj au anunțat ca a trecut fix o luna de zile de la anunțarea primului caz de coronavirus în tara noastră, mai exact tânărul din Gorj confirmat pozitiv cu infecția cu coronavirus. Autoritățile sanitare și cele din cadrul MAI roagă insistent cetățenii sa stea în case, sa respecte indicațiile prezvatute în Ordonanțele Militare emise și sa dea dovada de solidaritate și umanitate în aceste momente cruciale.

"O lună de când a început... Acum fix o lună am primit o informație prin care ni se spunea că un cetățean italian, care își petrecuse câteva zile prin diferite locații din județul Gorj, fusese diagnosticat cu COVID-19. Inevitabilul începuse...
Era 25 februarie, puțin trecut de ora 17:00... Reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu ne-am pus la aceeași masă într-un birou și, în câteva minute, ne-am stabilit fiecare sarcini concrete. Pe scurt, pompieri, polițiști, jandarmi, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Instituției Prefectului-Județul Gorj și ai Consiliului Județean Gorj aveam misiunea de a identifica, în cel mai scurt timp, toate persoanele care intraseră în contact apropiat direct sau indirect cu cetățeanul italian și de a lua toate măsurile ca virusul să fie stopat.
După câteva telefoane, am realizat că exista posibilitatea ca lista să fie una interminabilă.  (...) Echipajele noastre, echipajele SAJ și angajați ai DSP plecaseră deja în teren să recolteze probe celor pe care noi îi identificam ca fiind contacți apropiați, direcți sau indirecți, ai cetățeanului italian. Nimeni în țară nu se confruntase cu situația asta până atunci! Avusesem multe discuții , luasem în calcul că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să gestionăm o astfel de situație, ne făcusem un plan de acțiune, fiecare știa ce are de făcut, dar situația era reală acum. Acum adrenalina era la maxim! Se făcuse târziu deja.  Era 1:00-2:00 noaptea și noi continuam să-i sunăm pe oameni. Îi trezeam din somn și îi interogat despre când și cum au întrat în contact cu X sau cu Y. Încercam să vorbim cât se putea de calm, dar în același timp să-i facem să înțeleagă cât de importante erau informațiilor lor pentru noi și cât de important era ca ei să nu mai intre în contact cu nimeni. Unii nu ne credeau și trebuia să le aducem dovezi că sunăm din partea unor instituții. (...) Am încercat să-i îndemnăm pe oameni la calm și să-i facem să realizeze că, indiferent de cum vor evolua lucrurile, nu sunt singuri! Că noi vom face tot ce este omenește posibil pentru a-i ajuta! (...)  Așa cum primele 19 rezultate negative ne dăduseră nouă aripi și ne dăduseră speranțe, aveam convingerea că vor avea același rezultat și pentru oamenii care erau cu ochii pe ce se întâmplă cu virusul în județul nostru. Următorul lot de teste trimis la Institututul Matei Balș din București era de 33. Speram să fie bine!
Eram adunați în aceeași formație, când Prefectul primește un telefon. Ne uitam cu toții la el când purta o discuție telefonică cu cineva din Apararul Central! Speram să închidă și să ne spună că e bine! A închis! A făcut o pauză de câteva secunde, ne-a privit pe toți și a spus: Domnilor avem un confirmat!
Munca noastră o lua, în momentul ăla, de la zero. Făcusem mai bine de 36 de ore scheme logice ale persoanelor care intraseră în contact cu italianul, iar acum făceam scheme pentru persoanele care intraseră în contact cu omul nostru confirmat pozitiv.
După vreo 40-50 de ore am început să ne odihnim, pe rând, câte 2-3 ore. Făcusem peste 150 de teste și așteptam rezultatele pentru că, în funcție de ele, știam ce aveam de făcut în continuare. (...) Au început să fie persoane confirmate ca purtătoare a COVID-19 și în alte județe. A trecut o lună...noi suntem tot aici!
Lucrăm în schimburi! Ne completăm, ne suplinim! 16, 18, 20 ore pe zi! 24! Oricât e nevoie! Și vom rămâne aici până când se va termina și oamenii vor fi în siguranță!
Ajungem acasă doar ca să facem un duș, să ne schimbăm și să mâncăm o masă caldă! Atât!
Familiile noastre ne-au înțeles! Trebuie să ne înțeleagă! Cei care au copii i-au lăsat în grija bunicilor, fraților...

Acum, la nivelul județului nostru, avem câteva mii de oameni autoizolați și câteva sute în carantină. Fiecare are nevoile lui și, prin autoritățile publice locale, de fiecare în parte trebuie să ne îngrijim.
Unii ne mulțumesc, alții nu înțeleg situația și ne critică, ne înjură.
Nu știm cât va mai dura situația sau cum vor evolua lucrurile, dar îi asigurăm pe oameni că nu ne vom da bătuți și vom face tot ce este omenește posibil ca lucrurile să revină la normal.

Tu, omule de rând, trebuie doar să înțelegi că trebuie să rămâi acasă și să respecți regulile!
Nu ne ajuți pe noi, îi ajuți pe cei dragi ție!

Uită-te la ce se întâmplă în Italia, Franța, Spania, Germania și multe alte țări ale lumii!
Fiecare dintre noi poate contribui la stoparea extinderii infecție cu COVID-19.
Ajută și tu!
Respectă regulile și măsurile impuse!

#ISUGorj #Pompieri #SMURD #STAI_ACASĂ #COVID_19", spun pompierii. 

Vizualizări: 546

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste