(închide)

A decedat medicul care a deschis primul laborator de analize medicale în Târgu-Jiu

 

Dr.Delia Paicu, medic specialist medicină de laborator, a decedat la vârsta de 80 de ani. Aceasta a inaugurat primul Laborator de Analize Medicale din municipiul Târgu-Jiu, în anul 1995. „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale transmit condoleanțe familiei doamnei doctor Paicu Delia, plecată prea devreme spre Cer.
Doctorul Delia Paicu, medic specialist medicină de laborator, a lucrat vreme de peste 18 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind un profesionist apreciat atât de colegi, cât și de pacienți. Colegii își amintesc cu mare respect și considerație despre doamna doctor Paicu, un om deosebit care iubea medicina și care și-a ales această meserie din dragoste pentru oameni și știință. După plecarea din unitatea noastră medicală, doamna doctor a continuat activitatea medicală în mediul privat, unde s-a bucurat de aceeași apreciere din partea pacienților. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, transmite SJU Târgu-Jiu.

Și Colegiul Medicilor Gorj a transmis un pios omagiu cunoscutei doctorițe, prin mâinile căreia au trecut un număr impresionant de analize făcute pentru gorjeni.

Galerie foto


Vizualizări: 1,943

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste