A acționat rapid și a salvat viața unui bărbat căruia i s-a făcut rău la ieșirea din sala Judecătoriei Motru
A intervenit și a resuscitat o persoană la Judecătoria Motru
Pe timpul executării serviciului de pază și protecție instituțională la Judecătoria Motru, plutonierul adjutant șef Martinescu Procopie din cadrul Detașamentului de Jandarmi Motru a intervenit și a salvat viața unei persoane care se prăbușise după ce ieșise din sala de judecată.
Persoanei în vârstă de 65 ani, i-a venit rău după ce a ieșit din sala de judecată, încercase să se sprijine de un perete dar a căzut, fiind inconștient.
Auzind căzătura, jandarmul a intervenit urgent, a solicitat unei persoane feminine să apeleze numărul de urgenţă 112, a eliberat holul de persoanele curioase, a deschis geamul pentru a aerisi zona, i-a desfăcut geaca și hainele pentru a-i elibera pieptul și a efectuat manevre specifice de resuscitare timp de aproximativ 10 minute.
Ulterior sosirii personalului medical de la Ambulanța Motru, acesta a continuat manevrele de resuscitare sub supravegherea personalului medical timp de încă 5 minute, până la apariția primelor semne vitale
Persoana fiind stabilizată, a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Motru pentru investigații și tratament de specialitate iar jandarmul și-a reluat activitățile specifice.
Personalul medical de specialitate a confirmat faptul că rapiditatea de intervenție în acest caz prin efectuarea de către colegul nostru a manevrelor de resuscitare, a condus la salvarea vieții persoanei respective, transmite IJJ Gorj.
"Colegul nostru a menționat cu modestie că și-a făcut datoria ca oricare alt coleg și că nu este prima intervenție de acest gen, în decursul activității profesionale la Judecătoria Motru, a mai intervenit în sprijinul unui cetățean care suferise o criză de epilepsie pe scările de acces în instituție și la o altă persoană care i-a venit rău chiar în sala de judecată, acesta știind că intervenția de urgență poate salva vieți.
Apreciem deosebit fapta colegului nostru, implicarea lui și profesionalismul de care a dat dovadă", a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj.