(închide)

11 cetățeni iraniei și irakieni descoperiți ascunși într-un camion, de polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Calafat

 

11 cetățeni iranieni și irakieni au fost descoperiți ascunși într-un camion, într-o acțiune desfășurată de polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Calafat.

Sâmbătă, polițiștii au efectuat un control asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, încărcat cu role metalice. În interiorul acestuia au fost găsiți 11 cetățeni străini, fără documente de identitate.

Dintre cei descoperiți, nouă sunt cetățeni iranieni, cu vârste între 18 și 34 de ani, iar două persoane sunt cetățeni irakieni, de 28 și respectiv 14 ani.

În plus, în apropiere, într-o parcare de autocamioane de pe DN 56, autoritățile au găsit alte două automarfare, tot înmatriculate în Turcia. În unul dintre acestea, se aflau bagajele celor 11 persoane.

Investigațiile au arătat că persoanele descoperite au fost ajutate să se ascundă în remorca automarfarului de către trei șoferi turci, într-o parcare din apropierea Sofiei, Bulgaria, fără a deteriora sigiliul vamal.

Autoritățile de frontieră bulgare au preluat camioanele, șoferii și cetățenii străini pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale, în conformitate cu Acordul de Readmisie.
 
 

Galerie foto



Vizualizări: 277

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste