Nu există fiinţă de pe acest pământ care să-şi uite locurile în care  a trăit şi mai ales, unde a deschis ochii pentru prima dată. Albina știe să revină, din oricare voiaj, la stupul în care s-a ivit pentru prima dată. Porumbelul, oricât ar călători, se întoarce la locul de unde a plecat și exemplele ar putea continua. Dar, dintre toate fiinţele, omul este cel mai conştient de această realitate, el manifestă iubirea faţă de meleagurile sale şi totodată, ca fiinţă raţională, îşi cinsteşte pe  inaintaşii săi.   

Aceleaşi sentimente le manifestă şi cei care au trăit şi trăiesc în oraşul Ţicleni, o localitate cu un trecut de multe mii de ani. Vechimea imemorială ne-o confirmă descoperirile arheologice – paleolitice şi neolitice. Dar nu numai atestările arheologice confirmă vechimea noastră. Dealul „Cetate” unde a existat o aşezare dacică, precum şi mărturiile litice, numismatice, ceramice și de altă natură, găsite pe raza localităţii, sunt dovezi de necontestat.

          Arheologii afirmă că aşezarea dacică de la noi datează din secolele II – I înainte de Hristos. Cercetările făcute asupra monedelor de argint găsite în Dealul Bujorului confirmă emiterea acestora între anii 271 – 71 înainte de Hrisots. Toponimia locurilor noastre datează deasemeni de mii de ani. Printre acestea amintim şi punctul „Brazdă” , cuvânt de origine dacică. Evident că au existat şi documente scrise, însă acestea neavând suport în piatră sau metal, nu s-au putut păstra. Abia după ce cancelariile domneşti trec la delimitări teritoriale de moşii apar documente scrise în limba slavonă şi mai apoi în română, primele având ca suport piei de animale. Aşa întâlnim hrisovul din 1612, prin care, lui Radu Ţiclenaru(fost căpitan în  oastea Marelui reîntregitor de neam şi ţară, Mihai Viteazul) i se reconfirmă moşia Tunşilor şi cel din 1618 prin care i se reconfirmă moşia Sneagovului, scrise pe piele de căprioară.

1439 - Ţ  I  C  L  E  N  I  - 2019-ANUL 2019 MARCHEAZĂ ÎMPLINIREA A 580 DE LA ATESTAREA DOCUMENTARĂ

Dacă până nu demult, ştiam că anul 1612 era cea mai veche atestare documentară a Ţiclenilor, în urma cercetării multor documente din arhive și biblioteci, cu mare bucurie, am aflat că hrisovul mai vechi(„...carte veche şi ruptă din timpul batrânului Alexandru Voievod..”), prezentat voievozilor vremii de către Radu Ţicleanu, data din anul 1439, fiind emis de către voievodul Alexandru I , fiul lui Mircea cel Bătrân, deci cu 20 de ani înainte de atestarea Bucureştiului. Pentru precizarea anului 1439, datorăm, noi ţiclenarii, mult respect şi pioasă recunoştinţă, preotului profesor Dr. Ion Popescu-Cilieni (1904 – 1964), care a descifrat enigma.

Din cele povestite de către D-na Prof. Marieta Marancea din Cilieni, județul Olt, satul natal al preotului profesor amintit, școala din localitate îi poartă numele iar din cele relatate de către D-l Prof. Botar, muzeul localității dispune de toate cele publicate de către Preot.Prof. Ion Popescu Cilieni. Renumitul preot profesor a fost intrigat de expresia ”..carte veche și ruptă din timpul bătrânului Alexandru voievod...” și spre norocul nostru, în urma cercetărilor sale, a găsit un alt document din 3 martie 1746, întocmit când ”sfinția sa Dositeiu Băriloiu și moștenii din Soc ” au solicitat delimitarea moștenirii fiecăruia iar ca dovadă au prezentat și ”hrisovul Radului voievod” care preciza vechimea din ”leat 6947”, care corespunde anului 1439.    Respectivul document precizează clar ” hotarul Barbatestilor, din matca Strambei in sus pan in hotarul Bistritei ce sa cheama. Rachita, in matca sta[n]j[ani] 780; și dela capul mosiei despre apus din hotarul lui Ticlean, din matca Strâmbei in sus pe langa Cioiana, pana in hotarul Bistritai ce sa cheama Rachita, in piatra care am pus noi acum, drept gura Vaii Dancului, sta[n]j[ani] 372. Si cetindu-le toate cartile veichi si noao ce au avut la mainile lor de mostenire și de cumparatoare, intai au scos mosteanii din Soc un hrisov al lui Basarab v[oe]v[o]d cu leat 7026, in care scrie partile Gandei cu feciorii, cu nepotii vi cu verii lui, un mos mare. Iara au mai scos mosteanii din Soc un hrisov al Radului v[o]ev[o]d cu leat 6947, in care scrie pe numele lui Stoian Sârbul cu feciorii iui anume Dan i Stanciu, Dragomir, Patru i Cornea, tin mos mare. ”

          În același document se mai precizează și alte puncte de hotar, în vigoare și astăzi ”... Socului si din valea Socului drept in deal in capul campului din sus, si din capul campului Socului pe Rachita in jos, pană in jos de livadea lui Dan, si din livadea lui Dan drept la apus peste sesul cel cu drumul, drept pela capul campului in Cioiana, unde s'au pus piatra, si din piatra Cioiana in sus pană unde da Stramba in Cioiana si matca Strambei spre rasarit pană in Obarsie si din Obarsiia Strambei drept in Obarsiia Murei si din Obarsiia Murei...”.  

          Autorul cărții ”Istoria Gorjului” – Prof. Vasile Cărăbiș - în mod eronat a fost de părere că acea ”carte veche și ruptă din timpul bătrânului Alexandru voievod”, ar fi fost emisă în timpul domniei lui Alexandru al II-lea, cel rămas în istorie că a stabilit un impozit pe ”oaia stearpă”, în leatul 6974.  Oricum, autoritatea istoricului preot profesor Ion Popescu Cilieni nu poate fi pusă la îndoială. Am reușit să găsesc cele publicate de către Preot prof. Ion Popescu Cilieini, în Arhivele Olteniei(pag. 311 – 313), care sunt concludente. De altfel, în privința Țiclenilor, Prof. Vasile Cărăbiș a mai comis o eroare, dar nu din rea voință. Cum în hrisoavele din 1612 și 1618 se făcea vorbire de ”moșia Sneagovului”, respectivul autor a considerat Sneagovul sat și l-a nominalizat la ”Sate dispărute”(pag.351), fără a cunoaște că ulterior, datorită creșterii numărului descendenților lui Radu Țiclenu, localitatea s-a numit Țicleni, cum și unele mahalale și-au luat denumiri, după numele majorității locuitorilor, pe zone.

          Pagini de glorie au înscris înaintaşii noştri, alături de întreaga ţară, pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru libertate şi progres. Mulţi au luptat sub steagul marelui pandur Tudor Vladimirescu, printre care căpitanul Gârbea, Andrița Tunșanu, Mihai Negreanu și alții. Dintre participanţii pe câmpurile de luptă pentru cucerirea independenţei naţionale de la 1877-78, eroul Zaharia Zamfir, din Regimentul 6 linie, a căzut la datorie în timpul cuceririi redutei Griviţa. În focul luptelor din toamna anului 1916, pe dealurile Răşinii a luptat, fiind şi rănită uşor la piciorul drept, Ioana D,Arc a României – Ecaterina Teodoroiu. Ţiclenii au dat sute de jertfe în Primul şi Al Doilea Război Mondial, numele acestora fiind încrustate în marmura Monumentelor Eroilor, ridicate de urmaşi în cinstirea şi pomenirea lor. Atât în vremurile paşnice cât şi în cele fierbinţi, locuitorii noştri s-au străduit să dezvolte viaţa economico-socială în pas cu mersul ţării, prin muncă. După Al Doilea Război Mondial, prin trecerea la exploatarea ţiţeiului şi gazelor, localitatea s-a dezvoltat mult mai rapid, astfel că în 1968 fosta comună a fost declarată oraş.

          În anul anterior s-a împlinit o jumătate de secol de la înființarea orațului Țicleni, în anul în care s-a sărbătorit și centenarul de la făurirea României Mari. Preocuparea locuitorilor precum şi a edililor săi este îndreptată spre modernizarea infrastructurii în consens cu normele europene. La noi pulsează şi o susţinută activitate culturală, educaţia aflându-se în primul plan.

          O localitate așa de veche, nu numai că merită, dar cu zeci de mii de înaintași care au asigurat continuarea vieții pe aceste meleaguri,  are și obligația de a cinsti trecutul său, de a însufleți și mai mult prezentul ca să ofere urmașilor pildă pentru viitor. Ar fi o mare rușine pentru noi ca urmași să nu cinstim pe înaintașii noștri din îndepărtate vremuri, pentru că lipsa de respect pentru ei nu poate constitui altceva, decât un ridicol semnal de pieire, că așa e blestemul. Sper ca primarul localității, consilierii și ceilalți factori de răspundere, împreună cu locuitorii, vor marca așa cum se cuvine cei 580 de ani.

Galerie foto