(închide)

Sute de tineri din Oltenia și-au dat întâlnire la Castelul Roșianu din Turburea

 

Peste 300 de tineri creștin-ortodocși din întreaga Oltenie au participat sâmbătă, 26 mai, la o nouă ediție a Congresului care a avut loc la Castelul Roșianu din satul Poiana al comunei Turburea. An de an, tinerii se întâlnesc aici pentru a discuta teme importante, alături de reprezentanți ai Mitropoliei Olteniei și ai bisericilor din zonă. 

Tema întâlnirii din acest an a fost „Tinerii Bisericii - voluntari pentru Hristos”/importanța voluntariatului și rolul său. Prezent la congres a fost și ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Invitaţi speciali au fost diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, care a și moderat evenimentul de la Castel, dar și prof. Monica Leontină Sună, Inspector Școlar General Dolj, Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj. De asemenea, au mai participat primarul Tudor Oiță de la Negomir, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, deputatul Mihai Weber, numeroși preoți etc. Programul manifestării a început la Biserica din Parohia Poiana, acolo unde cei 300 de tineri au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și au ascultat cuvântul de învățătură din partea ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. „Paște mielușeii mei, spune Domnul nostru Iisus Hristos! Se referă la cei tineri, la copii; ei, mielușeii Mântuitorului, sunteți voi, cei pe care Biserica îi aduce aici ca să fiți îndrumați de preoți și duhovnici și ca împreună să formăm turma Mântuitorului Hristos! Mai spune Mântuitorul -Paște oile mele, turma mea! Se referă la toți credincioșii. (...) Să fim devotați față de Biserică, onestitatea și sinceritatea sunt alte caracteristici pe care trebuie să le aveți. Ceea ce ne menține trezi și invulnerabili este iubirea. Dacă ne iubim, așa cum spune Mântuitorul Hristos, iubirea este totul! (...)”, a spus ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. A urmat o procesiune solemnă și impresionantă de la Biserică la Castelul Roșianu, procesiune la care au participat toți cei prezenți. La Castelul Poiana au avut loc mai multe activități și discuții; s-au format șase grupuri catehetice de tineri, moderate de preoții responsabili, care au dezbătut tema evenimentului. Tinerii și invitații au asistat și la un program artistic susținut de Grupul Folcloric „Izvorașul”, coordonat de către Tudorescu Nicu și Melania Luican, de la Parohia Raci, comuna Negomir.

Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, a spus că este mândru că o astfel de activitate se desfăşoară în comuna pe care o conduce. „Este un lucru extraordinar ce se întâmplă în Turburea. De patru ani facem întâlnirea tinerilor creştini ortodocşi din Oltenia. Chiar ţin să mulţumesc Mitropoliei Olteniei şi Înalt Prea Sfinţitului Părinte, Mitropolit al Olteniei, pentru că într-adevăr prezenţa dumnealui este an de an în comuna Turburea. Sunt bucuros și mândru că avem așa ceva la Turburea”, a spus primarul Bîrcă. Castelul „Roşianu” din Poiana a fost cedat de Primăria Turburea către Mitropolia Olteniei, autorităţile locale spunând că reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei îl vor reabilita.

Galerie foto




Vizualizări: 2,997

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste