Festivalul Moto Slowride Transalpina Fest, pe stadionul din Baia de Fier! Vița de Vie, principalii invitați
Trei zile de distracție se anunță la Baia de Fier! Iubitorii motocicletelor și ai muzicii rock sunt așteptați pe stadionul din comună la o nouă ediție a SLOWRIDE TRANSALPINA FEST. Pe scenă vor urca artiștii de la Vița de Vie, Zdob și Zdub, Zob, Bucium, Tica Luminare, Aeon Blank etc. Vor mai avea loc o paradă a motocicletelor, expoziții cu vânzare, concursuri.
SLOWRIDE TRANSALPINA FEST a început în 2017, când SlowRiders RC au decis să petreacă cum se cuvine aniversarea celor 5 ani de existență. An de an, pasionații de motociclete și muzică rock se întâlnesc pe Transalpina, la Baia de Fier, lângă Peștera Muierilor. Evenimentul SLOWRIDE TRANSALPINA FEST își propune să devină tradiție și să sărbătorească an de an pasiunea și prietenia, prin motociclete custom, concerte rock, dar si folk (după miez de noapte, la focul de tabără), paradă moto și concursuri cu premii. Între 13 - 15 iulie 2018, sunteți așteptați tot la Baia de Fier, tot cu chef de distracție și muzică bună. Sunt invitați și așteptați la festival toți iubitorii de motociclete din țară și de peste hotare.
Pe scenă vor urca artiștii de la Vița de Vie, Zdob și Zdub, Zob, Bucium, Tica Luminare, Aeon Blank etc. „Alex and the Fat Penguins sau mai bine zis formația care a fredonat pentru prima dată Imnul Slowriders, vor fi desigur prezenți și la a II-a ediție Slowride Transalpina Fest. Energici ca de fiecare dată, mereu la înălțime, Alex și ai săi Pinguini promit să încălzească atmosfera de vineri seară, în acordul pieselor deja consacrate dar și cu piese de pe noul lor album”, spun organizatorii.