Au celebrat Ziua Mondială a Mediului într-un mod special. „Fiecare dintre noi poate fi această schimbare de care este nevoie!”
Elevii care participă la cercul de Protecția Mediului susținut de profesorul Cristina Ciolacu la Palatul Copiilor Târgu-jiu învață mereu cum să protejeze și să prețuiască natura, viața, mediul înconjurător. Pe data de 5 iunie, la nivel mondial a fost celebrată Ziua Mediului, iar copiii de la Cercul „Protecția Mediului” au sărbătorit într-un mod cu totul educativ. La inițiativa profesorului Cristina Ciolacu, elevii au colectat și selectat vreme de o săptămână, gunoiul de acasă. „Pe 5 iunie am celebrat Ziua Mondială a Mediului. Mereu ne-am pus această intrebare: Ce poți face pentru a ajuta acest Pământ sa-si regenereze mai ușor resursele? Am avut ca exemplu pe activistul de mediu Rob Greenfield care timp de o lună de zile a purtat fiecare bucată de gunoi pe care a creat-o ca să arate cât de mult trebuie să ne eliberăm de CONSUMERISM. Elevii cercului de Protecția mediului au colectat și selectat timp de o săptămână gunoiul din propria casă. Rezultatul a fost dureros,este greu să îți cari propriul gunoi- 98% plastic și hârtie.
Avem nevoie de actiune, fiecare dintre noi poate fi această schimbare. Copiii și oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare!”, a spus profesorul Cristina Ciolacu de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu. La finalul activității, copiii care și-au cărat gunoiul au împărțit inimioare cu mesaje ECO oamenilor întâlniți în Parcul Tudor Vladimirescu din municipiu.
Micul Ecologist, concurs județean
Luni, 06.06.2022, Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat Concursul județean „Micul ecologist", aflat la cea de-a III-a ediție. Tema concursului a fost „Darurile pământului-păsările, apa și pădurea". Organizatorul concursului a fost profesorul Cristina Ciolacu, de la Cercul de Protecția mediului-Palatul Copiilor Târgu-Jiu. Participanții la această competiție au fost:
Centrul Scolar pentru Educație Incluzivă, Școala gimnaziala,, Gheorghe Tătărescu", Clubul Copiilor Bumbești-Jiu, Clubul Copiilor Motru, Palatul Copiilor Targu Jiu. „Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean Gorj pentru susținerea în derularea acestui proiect! Felciitări tuturor participanților!”, a spus Cristina Ciolacu.