O elevă și iubitul său, bătuți de patru tineri! Au intrat peste ei în casă
Patru tineri gorjeni din Negomir, Licurici Crasna și Târgu-Jiu au ajuns după gratii, fiind reținuți de polițiști. Cei patru sunt bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tinerii, au pătruns fără drept, în locuinţa închiriată în municipiul Târgu Jiu, a unei tinere de 17 ani, din comuna Crasna, exercitând acte de violenţă asupra sa şi asupra prietenului său, de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu", a declarat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit IPJ Gorj, doi tineri, de 18 şi 19 ani, din comuna Negomir, respectiv comuna Licurici, sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, iar alți doi tineri, de 22 şi 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, respectiv comuna Crasna au fost reţinuţi de poliţişti, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.